Emanoil Tudose a fost unul dintre urbaniștii cheie care au proiectat extinderea Cluj‑Napoca în anii ’60–’70. Născut într-o familie de învățători din nordul Moldovei, Tudose a studiat arhitectura la București și, după o scurtă perioadă la Iași, s‑a transferat la Institutul de Proiectare din Cluj în 1967, unde a lucrat aproape continuu până la pensionare.
Inițial atras de logica și rigoarea matematicii, el a ales urbanismul ca disciplină potrivită pentru modul său de gândire. A lucrat la planificarea cartierelor mari, bazate pe reguli stricte de normare — școli, grădinițe, spații verzi, amplasări funcționale — și a învățat meseria „pe teren”, adaptând soluțiile în funcție de exigențele perioadei.
Tudose rememorează anii de vârf ai construcțiilor comuniste, când se realizau până la 9.000 de apartamente pe an în Cluj, în mare parte prin prefabricare și fără izolații adecvate. Deși exista o marjă de libertate în interpretarea normelor, el spune că proiectele inițiale au fost, în mare parte, raționale și ordonate.
După 1989, multe dintre cartiere au suferit modificări majore: îndesiri necontrolate, ocuparea spațiului public de mașini și parcări improvizate. Tudose critică legislația post‑comunistă care a permis astfel de intervenții și consideră că responsabilitatea revine administrațiilor care eliberează autorizațiile.
Astăzi vorbește despre proiectele sale cu amestec de mândrie și îngrijorare: recunoaște valoarea rigoarei aplicate atunci, dar constată că structura și funcționalitatea cartierelor au fost alterate de dezvoltări ulterioare necoordonate.
Comentarii recente