Cătălin Iordăchescu, fondatorul companiei Tezaur, povestește într-un interviu despre parcursul său în afaceri între România și Elveția şi despre planurile de dezvoltare ale rețelei de agenții imobiliare.
Cu o carieră de peste 30 de ani, Iordăchescu a început în anii ’90, când a înființat România Exchange, în contextul apariției pieței valutare private din ţară. Ulterior şi-a diversificat activitatea spre spaţii comerciale şi investiţii imobiliare, atât în Bucureşti, cât şi în Lugano.
Presa elveţiană l-a descris drept omul care a cumpărat „jumătate din Lugano”: deține peste 100 de apartamente şi numeroase clădiri în centrul oraşului, majoritatea păstrate pentru închiriere. Una dintre achizițiile recente este o clădire de pe Via Nassa, fostă locaţie Gucci, pe care speră să o închirieze unui brand important pentru a spori prestigiul zonei.
În România, Iordăchescu intenționează să continue investiţiile imobiliare, inclusiv în Snagov şi în nordul Bucureştiului, şi să extindă compania Tezaur, care are deja peste 53 de agenţii. Întrebat dacă va vinde compania în viitor, el afirmă: „Nu am nicio intenţie să vând”.


Comentarii recente