Nouăsprezece persoane au fost rănite joi seară în urma coliziunii dintre un microbuz şi un tren de marfă la terminalul francez al Eurotunelului din Coquelles, în departamentul Pas-de-Calais. Vehiculul transporta şoferi de camion care urmau să utilizeze un serviciu feroviar de navetă pentru traversarea Canalului Mânecii.
Potrivit autorităţilor, microbuzul s-a abătut de la traseu şi a lovit un tren de marfă care părăsea platforma de încărcare. În maşină se aflau 19 persoane, inclusiv şoferul. Două victime au fost rănite grav şi transferate cu elicopterul la Spitalul Universitar din Lille, iar celelalte 17 au suferit răni uşoare şi au fost duse la unităţi medicale din apropiere pentru investigaţii.
La faţa locului au intervenit ambulanţe, pompieri, poliţie şi un elicopter medical. Fotografii apărute în presa franceză arată microbuzul avariat în urma impactului. Agathe Cury, subprefect în Pas-de-Calais, a declarat că, pentru motive încă ne-stabilite, microbuzul a lovit trenul care părăsea platforma.
Autorităţile au precizat că, deşi un tren era încărcat cu vehicule grele şi altul pleca din terminal, circulaţia trenurilor de marfă şi a Eurostar nu a fost perturbată de intervenţii. O anchetă judiciară a fost deschisă pentru a stabili circumstanţele exact ale accidentului.


Comentarii recente