România are hidrocentrale, reactoare nucleare şi gaze naturale care îi permit să genereze o parte din electricitate la costuri competitive. Totuşi, acest avantaj nu se reflectă automat în preţul plătit de consumatori din cauza modului în care se formează preţul pe piaţa angro.
Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), atrage atenţia asupra efectelor reorganizării sistemului energetic de la începutul anilor 2000, când producţia a fost separată în companii distincte. Pe piaţa angro, ofertele sunt ordonate după preţ şi sunt acceptate până se acoperă cererea. În mecanismul preţului marginal uniform, ultima ofertă necesară pentru a satisface consumul stabileşte, de regulă, preţul de decontare pentru întreaga cantitate tranzacţionată în intervalul respectiv.
Principiul „merit order” înseamnă că energia produsă la costuri mici poate fi remunerată la acelaşi preţ ca energia provenită dintr-o centrală mai scumpă. Un exemplu simplificat: pentru un consum de 100 MWh, parcurile fotovoltaice oferă 40 MWh la 60 euro/MWh, hidrocentralele 40 MWh la 115 euro/MWh, iar o centrală pe gaze ultimii 20 MWh la 180 euro/MWh. Dacă toate cele trei oferte sunt acceptate, preţul marginal de 180 euro/MWh se aplică întregii cantităţi.
Diferenţa dintre costul total al ofertelor (10.600 euro în exemplu) şi valoarea la preţul marginal (18.000 euro) arată efectul mecanismului, fără a reprezenta automat profitul net al producătorilor, care au şi costuri de operare, mentenanţă, finanţare şi investiţii.
Chisăliţă susţine că fragmentarea companiilor de producţie a redus capacitatea de a gestiona resursele ca un portofoliu integrat. Hidrocentralele oferă flexibilitate, centralele nucleare produc stabil, iar gazele pot acoperi variaţiile de consum; coordonarea acestor capacităţi ar putea optimiza utilizarea resurselor şi planificarea investiţiilor. Totuşi, separarea societăţilor a încurajat fiecare entitate să urmărească propriile obiective comerciale, ceea ce slăbeşte perspectiva optimizării la nivel de sistem.
Preţul marginal are şi o funcţie economică importantă: transmite semnale privind necesitatea unor capacităţi suplimentare. În acelaşi timp, preţul angro nu este singura componentă a facturii: la costul energiei se adaugă tarife de transport şi distribuţie, taxe şi alte cheltuieli, astfel că un preţ angro ridicat nu se transferă automat integral în factura finală.
Contractele pe termen lung şi mecanisme precum contractele pentru diferenţă pot diminua expunerea consumatorilor la volatilitate şi pot stabiliza veniturile producătorilor. De asemenea, investiţiile în stocare, modernizarea reţelelor şi dezvoltarea capacităţilor flexibile pot reduce situaţiile în care sistemul are nevoie de energie scumpă pentru a acoperi cererea.
O eventuală reorganizare a companiilor energetice ar necesita evaluări detaliate ale economiilor posibile, costurilor administrative, eficienţei investiţiilor şi efectelor asupra concurenţei. Reunirea activităţilor nu garantează în mod automat scăderea facturilor; rezultatul ar depinde de modul de administrare şi de regulile pieţei care ar asigura ca beneficiile să ajungă la consumatori.
În concluzie, România dispune de un mix energetic diversificat care oferă potenţialul producerii de electricitate la costuri reduse, dar beneficiile economice nu se transmit automat populaţiei şi industriei din cauza mecanismelor de formare a preţului şi a organizării companiilor de producţie, susţine Dumitru Chisăliţă.
Comentarii recente