Prim-adjunctul ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleksandr Mischenko, a mulțumit României pentru sprijinul acordat după declanșarea invaziei ruse și a numit România un prieten strategic al Kievului. Declarațiile au fost făcute sâmbătă, la inaugurarea primului Consulat onorific al Ucrainei în România, la Apahida, județul Cluj.
Mischenko a evidențiat legăturile istorice dintre cele două state și a subliniat angajamentul autorităților ucrainene de a proteja drepturile comunității românești din Ucraina: „o să facem tot ceea ce ține de noi pentru ca toate drepturile minorității române din Ucraina să fie respectate și să se simtă ca acasă”, a declarat oficialul, citat de Agerpres.
El a afirmat că protejarea minorităților trebuie să fie o preocupare reciprocă și a reamintit că în România trăiește o comunitate ucraineană căreia îi sunt necesare sprijin educațional și cultural. Mischenko a mai spus că membrii comunității ucrainene din România resimt suferința legată de situația din țara lor de origine, în paralel cu integrarea în societatea românească.
La ceremonie au participat ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, prefectul județului Cluj, Maria Forna, vicepreședinții Consiliului Județean Cluj, Vakar Istvan și Radu Rațiu, reprezentanți ai corpului diplomatic, mediului academic, de afaceri și ai comunităților locale și ucrainene.


Comentarii recente