Tribunalul Buzău a decis suspendarea reorganizării Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Buzău, măsură luată la o zi după numirea noii conduceri de către ministrul Educaţiei, Mihai Dimian. Hotărârea blochează, până la soluţionarea pe fond, atât noua structură a Consiliului, cât şi toate actele adoptate de acesta în luna septembrie.
Contestaţia a fost formulată de Elena Carmen Popescu, directoare la Şcoala Gimnazială „Pamfil Georgian” din Gura Teghii, căreia i-a fost încetată detaşarea în funcţia de director. Tribunalul a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 1951/02.09.2026 privind reorganizarea Consiliului şi a extins efectele măsurii asupra tuturor hotărârilor şi actelor administrative adoptate în executarea sau în temeiul acelei decizii.
Deciziile noului Consiliu, luate între 3 şi 30 septembrie în cinci şedinţe şi însumând 261 de articole, includ schimbări de conducere în unităţi şcolare, detaşări de directori începând cu 4 octombrie, modificări şi completări ale planului de şcolarizare, suplimentări de personal, organizarea concursurilor pentru posturi, transferuri de elevi, aprobarea regulamentelor interne şi evaluarea directorilor.
Pentru reclamantă, instanţa a stabilit restabilirea provizorie a situaţiei administrative anterioare, permiţându-i Elenei Carmen Popescu revenirea temporară în funcţie în baza Deciziei de numire nr. 1225/13.08.2026.
Hotărârile Tribunalului pot complica şi concursul naţional pentru ocuparea posturilor de director şi director adjunct, deoarece metodologia prevede implicarea Consiliului de Administraţie al inspectoratului în constituirea comisiilor de interviu şi validarea rezultatelor. Sentinţa este executorie, dar poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.


Comentarii recente