Un avion de pasageri scos din uz, transportat noaptea de la Aeroportul Internațional Henri Coandă spre Voluntari, a rămas blocat sub un pod CFR pe DN1, în zona localității Balotești, în noaptea de joi spre vineri, 9 octombrie. Aeronava urma să fie amplasată într-un loc de joacă din orașul ilfovean, pentru a deveni atracție pentru copii.
Transportul agabaritic a pornit în timpul nopții, în convoi escortat de vehicule cu girofar și de poliția rutieră. Camionul care tracta aeronava se deplasa cu aproximativ 10 km/h, iar traseul a fost planificat de companie pe ruta Otopeni–DN1–A0–DN2–Voluntari, în cadrul unei operațiuni programate pentru perioada 9–11 octombrie, potrivit anunțului CNAIR.
CNAIR a precizat că vehiculul transportă o componentă a unui avion, iar dimensiunile convoiului sunt: lățime maximă 6,60 m, lungime 38 m, înălțime 4,80 m și masă totală de 60 tone. Transportul a fost însoțit de vehicule autorizate și de poliție, care stabileau etapele deplasării și adaptau viteza la condițiile de trafic.
Imaginile cu aeronava blocată sub pod au fost distribuite pe rețele sociale, generând numeroase reacții ironice. Unii utilizatori au comentat pe seama responsabililor sau a costurilor: „Doar în România se angajează șoferi și ingineri precum Dorel” și „A știut cumpărătorul un transportator mai ieftin, este?”. Un alt comentariu ironiza podul: „Ce a căutat podul acolo?”, iar altcineva a spus: „Mai bine zburau peste pod…”.
Există și opinii care consideră că șoferul nu este de vină, întrucât traseul este stabilit de persoane responsabile: „Șoferul chiar nu are nicio vină, traseul e studiat de alte persoane responsabile, nu merge șoferul după capul lui”.


Comentarii recente