Înscrierile la cursurile gratuite de formare antreprenorială din cadrul programului Start-Up Nation au fost redeschise marți, 6 octombrie. Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) pune la dispoziţie 17.600 de locuri pentru tinerii cu vârsta între 18 şi 29 de ani, iar absolvirea cursurilor este condiţie obligatorie pentru a accesa, ulterior, finanţări de până la 250.000 de lei.
Înscrierile au început la ora 10:00 pe platforma minimis.imm.gov.ro. Cursurile au durata de 40 de ore şi se încheie cu un certificat de absolvire acreditat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.
Programul se adresează tinerilor indiferent de statutul lor pe piaţa muncii, inclusiv celor reveniţi în ţară. Condiţia de participare prevăzută de minister este absolvirea învăţământului gimnazial (nivel ISCED 2).
Locurile pentru această sesiune sunt repartizate pe patru categorii: 950 de locuri pentru tinerii de 18–30 de ani domiciliaţi în Bucureşti-Ilfov, 300 de locuri rezervate tinerilor din aceeaşi categorie care aparţin minorităţii rome şi au domiciliul în Bucureşti-Ilfov, 13.500 de locuri pentru tinerii cu domiciliul în regiunile mai puţin dezvoltate (fără Bucureşti-Ilfov) şi 2.850 de locuri pentru tineri din minoritatea romă cu domiciliul în aceste regiuni.
Persoanele declarate eligibile în prima etapă, dar care nu au finalizat cursurile, se pot reînscrie prin actualizarea cererii iniţiale. Ele trebuie să verifice accesul la contul personal folosind adresa de e‑mail folosită la înscrierea iniţială.
Participanţii îşi pot alege furnizorul de formare profesională şi pot opta pentru cursuri online sau pentru participare fizică, în locaţiile oferite de organizatori. Înscrierile rămân deschise 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii până la epuizarea locurilor şi constituirea unei liste de rezervă.
După absolvire, societăţile înfiinţate de participanţi pot accede la etapa a doua a programului şi pot solicita finanţări de maximum 250.000 de lei. Finanţarea poate acoperi până la 90% din valoarea cheltuielilor eligibile, în condiţiile prevăzute de procedura de implementare.
Ministerul Economiei a precizat că, dacă indicatorii programului nu pot fi atinşi din motive independente de instituţii, etapa de înscriere poate fi închisă şi reluată ulterior.


Comentarii recente