
Comisarul European consideră că Tik Tok ar trebui să depună toate eforturile necesare pentru a lupta împotriva răspândirii dezinformării.
Comisarul european Thierry Breton a cerut platformei TikTok să depună toate eforturile pentru a lupta împotriva răspândirii dezinformării, în contextul în care Uniunea Europeană își intensifică eforturile de a limita informațiile false, conform Reuters.

Luna trecută, Thierry Breton a dat un ultimatum TikTok-ului, solicitând informații despre modul în care gestionează crizele până pe 25 octombrie. De asemenea, până pe 8 noiembrie, aplicația trebuie să ofere detalii despre măsurile de protecție a integrității alegerilor și a minorilor online.
Comisarul european a remarcat schimbările recente de pe TikTok, inclusiv noile funcții de protecție a utilizatorilor și investițiile în moderarea conținutului, încredere și siguranță.
Breton a declarat că investighează dacă aceste măsuri sunt suficiente pentru a respecta DSA (Digital Services Act), după o discuție video cu directorul general al TikTok, Shou Zi Chew.
Pe de altă parte, directorul de politici publice al TikTok, Caroline Greer, a salutat recunoașterea eforturilor de conformare de către Breton pe platforma de socializare X (fosta Twitter).
Legea DSA impune marilor companii online să ia măsuri mai ferme împotriva conținutului online ilegal și dăunător de pe platformele lor, fiind una dintre numeroasele norme ale UE care vizează limitarea puterii Big Tech.
Directorul general al TikTok va avea o întâlnire la Bruxelles marți cu vicepreședintele UE pentru valori și transparență, Vera Jourova, și cu șeful antitrust al UE, Didier Ryenders.
Comentarii recente