Discuțiile între administrația americană și oficiali ruși privind o eventuala încheiere a războiului din Ucraina au inclus, potrivit New York Times, și o tranzacție petrolieră de mai multe miliarde de dolari vizând active ale Lukoil. Acordul propus necesită aprobarea atât a autorităților americane, cât și a Kremlinului.
În pachetul în discuție se regăsesc concesiuni petroliere din Camerun și Irak, rafinării mari din Europa de Est (inclusiv din Bulgaria și România) şi rețele de benzinării din Europa şi SUA, inclusiv din New Jersey. Din consorțiul cumpărător figurează omul de afaceri american Todd Boehly, două grupuri de investiții din Orientul Mijlociu cu relații anterioare cu Jared Kushner şi familia Witkoff, precum şi o entitate afiliată guvernului american. NYT notează că nu există dovezi că Kushner sau Witkoff ar obține profit personal.
Surse citate de publicație afirmă că Vladimir Putin a menționat ideea unei vânzări în cadrul unei întrevederi confidențiale cu Witkoff și Kushner pe 5 septembrie. Negociatorii americani ar vedea în această tranzacție un „pod comercial” care ar putea contribui la reducerea prețurilor internaționale la petrol și la reluarea unor relații economice cu Rusia.
Separat, Fondul comun de investiţii pentru reconstrucţie al SUA şi Ucrainei (URIF) a anunţat proiecte noi, între care prima tranzacţie în domeniul mineralelor critice cu compania ucraineană BGV Group Management. Reuters a estimat valoarea acestei tranzacţii la aproximativ 30 de milioane de dolari.
Alte investiţii anunţate vizează sectorul energetic: un împrumut de 85 de milioane de euro destinat DTEK pentru un proiect de stocare a energiei şi o investiţie într-o platformă de cogenerare pentru hub‑uri energetice comunitare. DTEK, împreună cu Fluence Energy, a instalat 698 de baterii Gridstack ce formează un sistem de 200 MW, capabil, potrivit firmelor, să alimenteze 600.000 de locuinţe timp de două ore. Oficialii URIF spun că noile investiţii, în valoare totală de aproximativ 70 de milioane de dolari, vor consolida încrederea investitorilor în Ucraina.


Comentarii recente