La doi ani de la demararea lucrărilor, viaductul de 650 de metri de la Boița nu este finalizat. Constructorii lucrează în continuare la deschiderile principale, realizate prin metoda consolei echilibrate, precum și la racordul între autostrăzile A1 Sibiu–Pitești și A13 Sibiu–Făgăraș.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat întreruperea circulației pe A1, între Sibiu și Boița, pentru perioadele în care se va instala un cofrag metalic mobil necesar construirii pasajului peste breteaua de ieșire spre DN7. Potrivit CNAIR, restricțiile vor fi aplicate între 5 octombrie și 19 decembrie 2026, cu devierea traficului pe DN7 (prin Boița, Tălmaciu și Veștem) și pe DN1 între Veștem și Cisnădie, inclusiv pentru transportul greu.
Pe sectorul Boița–Cornetu, contractul de 31 km atribuit în februarie 2022 asocierei turce Mapa–Cengiz prevede, inițial, 18 luni pentru proiectare și 50 de luni pentru execuție, cu o valoare de 4,250 miliarde de lei fără TVA. CNAIR raporta în august 2026 un stadiu fizic general al Secțiunii 2 de aproximativ 15% și menționa că, fără Acordul de mediu revizuit, lucrările se desfășoară pe circa 45% din șantier.
În jurul viaductului se construiește un nod rutier care va lega A1 de A13 și DN7, precum și alte structuri: un şir de viaducte spre Valea Oltului şi Tunelul Boița 1 (aprox. 250 m). De la începutul șantierului au fost emise succesiv autorizații pentru mai multe viaducte și tuneluri (Robești, Boița 1, Balota etc.), iar progresul variază în funcție de autorizări şi de etapele de excavaţie şi cămășuire.
Pe întreg traseul A1 Sibiu–Pitești (122 km fără centura Sibiului) s-au deschis până acum Secțiunea 1 Sibiu–Boița (13 km) și Secțiunea 5 Curtea de Argeș–Pitești (circa 30 km). Restul de aproape 80 km între Boița și Curtea de Argeș rămâne în lucru, traversând zone montane care includ nouă tuneluri cu peste 8 km în total.


Comentarii recente