Un incendiu a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, 26/27 septembrie, într-o cameră de la etajul cinci al căminului XVII din Complexul studențesc B.P. Hasdeu din Cluj-Napoca. Flăcările au cuprins în totalitate bunurile din încăpere și au amenințat să se extindă la camerele învecinate.
Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale de stingere, două autoscări, un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). La sosirea echipajelor, majoritatea dintre cei aproximativ 200 de studenți cazați în cămin se autoevacuaseră.
Forțele de intervenție au pătruns în clădire pentru stingere și pentru verificarea tuturor camerelor. În timpul căutărilor au fost găsiți și evacuați încă 13 studenți, care au fost evaluați de echipajele medicale. Trei dintre aceștia au primit oxigen la fața locului, însă niciunul nu a necesitat transportul la spital, a transmis ISU Cluj.
Căminul XVII are opt etaje și aparține Universității „Babeș-Bolyai”. Ancheta privind cauza incendiului urmează să fie realizată de autorități.


Comentarii recente