
? Când se va termina reabilitarea Piaței Valea Ialomiței și ce activități vor fi interzise comercianților?
Primarul Sectorului 6 al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că s-au inițiat deja lucrările de reabilitare la Piața Valea Ialomiței. Acesta a precizat și termenul de finalizare al lucrărilor, dar și ce va fi total interzis.

Potrivit unei postări făcute de Ciprian Ciucu pe pagina sa de Facebook, piața era pe cale să fie închisă de către ISU, deoarece prezenta un pericol de incendiu iminent. S-au descoperit cantități mari de materiale neconforme și inflamabile. Pe lângă aceste probleme grave, ploile au creat dificultăți și pentru comercianți.
„Am demarat lucrările de reabilitare a Pieței Valea Ialomiței pentru a evita închiderea acesteia de către ISU! Și am făcut bine! Nu știți ce am găsit acolo și cât de mare pericol de incendiu reprezenta. Am eliminat cantități mari de materiale neconforme și inflamabile. Defectele de execuție duceau la infiltrarea apei înăuntru și existau scurgeri peste tot”, a scris primarul.
Reabilitarea ar trebui să fie finalizată într-o lună, până pe 15 august. Primarul a explicat și motivul întârzierii începerii lucrărilor.
„Lucrarea ar fi trebuit să fie gata pe 15 august. Din cauza faptului că Consiliul Local nu a aprobat indicatorii tehnico-economici la timp (proiectul a fost respins de două ori la vot), ne-am întârziat aproximativ 2 luni. Am discutat cu constructorul pentru a încerca să recuperăm timpul pierdut”, a continuat el.
Ciprian Ciucu a mai declarat că va lua măsuri drastice împotriva intermediarilor. Contractele de subînchiriere nu vor mai fi permise în nicio circumstanță.
„Eliminăm intermediarii. Cei care au avut contracte cu intermediarii anteriori vor avea posibilitatea să liciteze pentru spații comerciale. Căutăm o soluție legală pentru a oferi puncte suplimentare în procedurile de atribuire producătorilor care au avut contracte de subînchiriere și și-au susținut familiile prin aceste afaceri locale. Contractele de subînchiriere nu vor mai fi permise. Unii câștigau sume importante doar pentru că aveau conexiuni și s-au apropriat de aceste spații cu mulți ani în urmă, fără să facă nimic”, a scris primarul Sectorului 6 al Capitalei.
Fostul lider al PNL București a negat și „zvonurile ridicole” conform cărora spațiul urma să fie preluat de Carrefour sau de alți intermediari. În teorie, intermediarii au fost interziși prin hotărârea consiliului local încă din 2021.
Comentarii recente