Disciplinele opționale există în România de aproape 30 de ani, introduse pentru a adapta oferta școlară la interesele și aptitudinile elevilor. Deși inițial au apărut teme noi sau aprofundări care demonstrau flexibilitatea școlii (de la istoria comunității locale la educație antreprenorială sau media digitală), implementarea a fost inegală: unele opționale au fost integrate ulterior în curriculumul obligatoriu, altele au dispărut din ofertă.
Prin Legea educației nr. 198/2023, CDȘ a fost redenumit curriculum la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), iar metodologia din 16 martie 2026 (Ordinul nr. 3454/2026) precizează tipurile de opționale: aprofundare, disciplină nouă sau opțional integrat. Teoretic, elevii pot alege opționale în funcție de interese, iar oferta trebuie stabilită după consultarea elevilor și părinților.
Studii ale Institutului de Științe ale Educației arată însă discrepanțe între principiu și practică: mulți elevi și părinți sunt doar informați despre opțiunile deja stabilite, iar o parte semnificativă nu este implicată în stabilirea ofertei. Influența profesorilor și a părinților rămâne importantă, iar multe opționale repetă, de fapt, discipline din trunchiul comun.
Expertul în politici educaționale Marian Staș susține că sistemul nu a învățat să folosească libertatea legală, iar gestionarea opționalelor a fost prea mult orientată spre norme și norme de salarizare. Staș apreciază însă că Programul național de pilotare alternativă curriculară (Ordinul 4.444/2025) poate schimba raportul între trunchiul comun și decizia elevilor, iar liceele care au pilotat noile planuri-cadru au venit cu oferte variate, unele inovatoare.
Concluzia expertului: opționalele pot oferi o educație cu adevărat centrată pe elev dacă școlile consultă efectiv elevii, extind oferta în funcție de resurse și creează grupuri pe interese, iar decizia nu rămâne doar o chestiune birocratică.
Comentarii recente