La începutul fiecărui an școlar, părinții se confruntă frecvent cu cereri pentru fondul clasei sau „donații” pentru consumabile, echipamente sau servicii. Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului Educației nr. 5.726/2024, stabilește însă clar că nicio contribuție nu poate fi impusă obligatoriu familiilor.
Chiar și o hotărâre luată prin vot în cadrul ședinței părinților nu poate obliga părinții care refuză să plătească, iar refuzul nu poate atrage consecințe pentru copil sau tratament diferențiat din partea cadrelor didactice. Regulamentul interzice implicarea elevilor și a personalului didactic în colectarea banilor, iar sumele nu pot fi ținute sau gestionate de profesori.
Părinții pot sprijini școala doar voluntar, prin donații, sponsorizări sau printr-o asociație de părinți cu personalitate juridică, care trebuie să țină evidență clară a încasărilor și cheltuielilor. Bunurile donate trebuie înregistrate în patrimoniul unității școlare.
Dacă un angajat al școlii strânge bani sau pare a impune o contribuție, părintele are dreptul să ceară explicații scrise conducerii și să sesizeze inspectoratul școlar. Lipsa fondurilor publice nu justifică transformarea unor contribuții voluntare în taxe obligatorii.


Comentarii recente