Iulia Mendel, fosta purtătoare de cuvânt a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, afirmă că i s-a refuzat accesul în Parlamentul European, unde urma să susţină un discurs. Anunţul a fost făcut miercuri, 16 septembrie, după ce, cu câteva zile înainte, Mendel a fost inclusă pe lista persoanelor sancţionate printr-un decret prezidenţial.
Europarlamentarul german Hans Neuhoff, membru al formaţiunii AfD, a precizat pe Facebook că Mendel urma să vorbească la o reuniune dedicată Ucrainei. Mendel a declarat pe X că interdicţia de acces o atribuie direct sancţiunilor impuse de Zelenski şi că discursul „va avea loc oricum”, susţinând că reprezintă o parte importantă a societăţii care cere pace.
Iulia Mendel a fost purtătoare de cuvânt a lui Zelenski în perioada 2019–2021. De după mandat, a devenit una dintre vocile critice ale preşedintelui, acuzându-l, printre altele, de corupţie şi tendinţe autoritare. Autorităţile ucrainene o acuză, la rândul lor, că promovează naraţiuni ale propagandei ruse şi că pledează pentru un acord rapid cu Moscova.
După sancţiunile care i-au fost aplicate, Mendel le-a calificat drept „neconstituţionale” şi a criticat faptul că, în opinia ei, Zelenski nu se limitează la conducerea războiului, ci îi atacă pe cei care contestă versiunea oficială. De la începutul războiului din 2022, preşedinţia ucraineană a mai emis sancţiuni împotriva unor figuri politice şi politice publice, printre care Petro Poroşenko, oligarhul Igor Kolomoiski şi fostul şef de cabinet Andrii Bohdan.


Comentarii recente