Selecționerul naționalei României, Gheorghe Hagi, a declarat că ar fi „extraordinar” ca o echipă din România să joace finala Europa League din 2028 pe Arena Națională și a îndemnat cluburile autohtone să-și propună obiective mai ambițioase în cupele europene.
Înaintea debutului său oficial în cel de-al doilea mandat la cârma primei reprezentative, Hagi a subliniat beneficiile deciziei UEFA de a organiza finala la București: „E un lucru benefic pentru noi din toate punctele. Atât ca imagine, cât și fotbalistic. Cred că sunt foarte multe avantaje pentru că echipele românești ar putea să spere la acest lucru și să încerce.”
Tehnicianul a remarcat totodată investițiile recente în fotbalul românesc: „Am văzut că avem oameni care chiar investesc în România. Când se investesc cinci milioane, se cheltuie într-o vară, în România, la nivelul ăsta, eu zic că e un nivel foarte bun.”
Hagi a insistat că cluburile trebuie să fie mai exigente și să își dorească să ajungă cât mai sus în Champions League, Europa League sau Conference League, măcar din punct de vedere al ambiției.
Decizia UEFA ca finala Europa League 2027/2028 să se dispute la București, pe Arena Națională, a fost luată pe 15 septembrie și anunțată de FRF. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a apreciat hotărârea drept un semnal de încredere pentru strategia de dezvoltare a fotbalului profesionist din România.


Comentarii recente