Gondola din Sinaia a fost oprită temporar marți, 8 septembrie, după ce măsurătorile au arătat că unul dintre piloni, pilonul 2 de pe tronsonul Cota 1000–1400, s-a deplasat semnificativ în direcția NNE. Pilonul se află în imediata vecinătate a unui şantier pentru construirea unui hotel şi a altor amenajări pe Aleea Telegondolei nr. 2.
Primăria Sinaia şi Transport Urban Sinaia SRL au cerut măsurători suplimentare ale aliniamentului cablului şi suspendarea lucrărilor la obiectivul de construcţie. Potrivit autorităţilor, măsurătorile ulterioare au indicat că pilonul a ieşit din parametrii de siguranţă, motiv pentru care instalaţia a fost suspendată până la remediere.
Primarul Vlad Oprea a declarat că deplasarea pilonului ar fi fost provocată de alunecări de teren generate de lucrările din apropiere. Pentru găsirea unei soluţii tehnice de remediere, reprezentanţii Primăriei sunt în discuţii cu producătorul instalaţiei, Doppelmayr, şi au anunţat că vor urma studii geotehnice, expertize şi măsurători suplimentare.
Autorităţile afirmă că persoanele sau societăţile care au provocat pagubele vor răspunde conform legii, iar prioritatea rămâne readucerea instalaţiei în parametri de siguranţă şi reluarea funcţionării cât mai curând posibil.


Comentarii recente