Elevii înscriși în anul școlar 2026-2027 în unitățile preuniversitare acreditate sau autorizate din municipiul Cluj-Napoca și din comunele Zonei Metropolitane beneficiază de transport public local și metropolitan gratuit pe durata anului școlar, în baza Legii nr. 198/2023 și a HCL Cluj-Napoca nr. 711/2023, anunță Compania de Transport Public Cluj-Napoca (CTP).
Abonamentele gratuite pot fi încărcate, fără costuri, începând de miercuri, 2 septembrie, la automatele din stații și la centrele de vânzare CTP. Elevii care aveau abonamente active în anul precedent le pot prelungi la automate înainte de expirare, până la 30.09.2026; pe site-ul CTP există un tutorial pentru prelungire.
Elevii din clasa pregătitoare vor primi cardurile încărcate prin intermediul școlii, pe baza tabelelor transmise de unitățile de învățământ către CTP. Pentru emiterea primului card este necesară completarea unei cereri disponibile la centrele de vânzare sau pe site-ul companiei: www.ctpcj.ro.
Elevii care trebuie să modifice tipul de abonament, cei fără card sau cei care l-au pierdut, precum şi cei care nu pot prelungi la automate sunt aşteptaţi la centrele CTP cu documentele necesare:
- carnetul de elev vizat sau adeverinţă de la şcoală (în septembrie se acceptă carnetul fără viză pentru noul an școlar);
- carte de identitate sau certificat de naştere pentru cei sub 14 ani și dovada domiciliului în copie sau electronic (de ex. adresa din carnet, copie CI a părintelui sau declarație pe proprie răspundere).
Fotografia de pe card poate fi preluată din actele existente sau poate fi o altă fotografie a elevului. CTP recomandă utilizarea automatelor pe parcursul lunii septembrie pentru a evita aglomerarea la centrele de vânzare.


Comentarii recente