Daniel Maldini a avut un final de weekend neașteptat: la numai câteva ore după ce a marcat golul victoriei pentru Cagliari în meciul cu Atalanta, fotbalistul în vârstă de 24 de ani a fost implicat într-un accident rutier în Milano.
Maldini conducea un Porsche Carrera 4 în care se aflau încă trei persoane când vehiculul s-a ciocnit cu un Volkswagen Golf în jurul orei 05:15. În urma impactului, cinci persoane au suferit răni ușoare. Fotbalistul a fost transportat la spital pentru investigații și a fost externat în aceeași zi.
Poliția a efectuat două teste etilotest, care au indicat 0,91 mg/l și 0,89 mg/l, valori peste limita legală de 0,5 mg/l. Ca urmare, permisul i-a fost reținut și a fost întocmit un dosar penal. Un test preliminar pentru substanțe interzise a fost, inițial, raportat ca pozitiv de Gazzetta dello Sport.
Ulterior, clubul Cagliari și avocatul jucătorului au comunicat că testele toxicologice efectuate după incident au fost negative. Maldini a publicat și un document medical care atestă rezultatele negative ale analizelor pentru substanțe stupefiante. Rezultatele analizelor cerute de Poliția Locală în anchetă nu au fost făcute publice până în prezent, iar avocatul anunță că ia în calcul demersuri legale pentru apărarea imaginii clientului.


Comentarii recente