Corpul de Control al prim-ministrului a publicat vineri concluziile controlului efectuat la Societatea Naţională Nuclearelectrica SA privind dezvoltarea proiectului reactoarelor modulare mici (SMR) la Doicești. Controlul a avut loc în perioada 15 octombrie 2025 – 20 martie 2026, iar raportul a fost aprobat pentru publicare de acţionari care reprezentau 93% din capitalul social.
Raportul semnalează probleme de transparenţă şi competitivitate în achiziţiile de lucrări şi servicii, refacturări de costuri şi elemente neclare în împărţirea riscurilor între acţionari în cadrul asocierii cu New Power Generation (NPG). Corpul de Control recomandă Ministerului Energiei verificarea legalităţii şi oportunităţii asocierii Nuclearelectrica–NPG, inclusiv respectarea regulilor europene şi naţionale privind intervenţia statului în economie.
De asemenea, se propune analiza răspunderii persoanelor implicate în negociere şi aprobare, evaluarea costurilor refacturate de NPG către compania de proiect RPN şi examinarea posibilităţii anulării unor acorduri de refacturare care, potrivit raportului, nu ar fi urmat circuitul de aprobare prevăzut în actul constitutiv.
Raportul recomandă şi instituirea unui control financiar mai riguros asupra cheltuielilor RPN, având în vedere că finanţarea s-a realizat parţial prin împrumuturi acordate de Nuclearelectrica, fără a se regăsi contributia financiară a asociatului privat pentru achiziţia terenului, deşi aceasta era prevăzută în Acordul investitorilor.
Controlul a constatat întârzieri de 20 de luni şi o creştere a costurilor estimate cu circa 3,8 miliarde de dolari, până la 6,5 miliarde de dolari. Raportul va fi transmis premierului, Ministerului Energiei, Nuclearelectrica şi ANAF pentru informare şi analiză. Nuclearelectrica a respins anumite concluzii, menţionând că terenul de la Doiceşti a fost confirmat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, iar asocierea cu NPG ar fi respectat legislaţia; compania precizează că etapele proiectului fac parte din strategia aprobată prin HAGOA nr. 8/22.09.2022.


Comentarii recente