Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că măsurile luate pentru redresarea finanțelor publice încep să producă efecte vizibile în datele economice. Conform INS, inflația anuală a scăzut la 6,2% în august, de la 8,2% în iulie și 10,4% în iunie.
Bolojan a menționat însă că reducerea inflației ar fi fost mai pronunțată dacă prețurile carburanților nu ar fi rămas sub presiunea unei crize externe. El a subliniat totodată că deficitul bugetar din primele şapte luni ale anului este cu 37% mai mic față de aceeași perioadă din 2025.
„Deficitul bugetar a scăzut consistent. În primele şapte luni ale anului 2026 este cu 37% mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. În acelaşi timp, investiţiile publice au crescut cu 15 miliarde de lei”, a transmis prim-ministrul interimar.
Bolojan a avertizat că revenirea la un model bazat pe deficite mari şi împrumuturi ar fi adus ţara într-o situaţie dificilă, menţionând că aproape jumătate din deficitul din acest an — circa 3% din PIB — reprezintă cheltuieli cu dobânzile. El a mai spus că, deşi rezultatele încep să apară, drumul de consolidare nu s-a încheiat şi trebuie continuat de viitorul guvern.


Comentarii recente