Curtea de Apel București a decis, joi 10 septembrie, achitarea definitivă a generalului în rezervă Florin Mihalache, fost adjunct al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS). Instanța a anulat astfel condamnarea inițială de 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență, spălare a banilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Magistrații au admis apelul formulat de Mihalache împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București în decembrie 2023. Potrivit minutei instanței, pentru acuzația de trafic de influență „nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea”, iar în privința spălării banilor s-a constatat că „fapta nu există”. De asemenea, fostul general a fost achitat și pentru fals în înscrisuri, deoarece nu există probe că ar fi comis această infracțiune.
Dosarul fusese trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție în mai 2022. Procurorii susțineau că, între august 2021 și ianuarie 2022, Mihalache ar fi pretins un beneficiu de 75.000 de euro de la administratorul unei firme pentru a interveni în favoarea acestuia în litigii comerciale, iar ancheta arătase că suma ar fi fost primită în ianuarie, într-un context în care ar fi fost încheiat și un contract de împrumut considerat fictiv.
Decizia Curții de Apel este definitivă și desființează integral hotărârea Tribunalului București.


Comentarii recente