Locuitorii din zona de nord a județului Tulcea au primit luni dimineață, în jurul orei 06:55, un mesaj RO-Alert prin care sunt avertizați asupra riscului de cădere a unor drone sau a unor fragmente de drone, ca urmare a evenimentelor generate de războiul din Ucraina.
Mesajul cere populației să își păstreze calmul și să se adăpostească în locuri sigure pentru următoarele 90 de minute. În lipsa unui adăpost special amenajat, autoritățile recomandă rămânerea în interiorul locuinței, departe de geamuri și de pereți exteriori.
Totodată, se recomandă evitarea deplasărilor în intervalul menționat și respectarea indicațiilor transmise prin sistemul RO-Alert.
Zona vizată se află în apropierea frontierei cu Ucraina. În contextul atacurilor rusești asupra infrastructurii din regiunea Odesa, autoritățile române au emis în repetate rânduri avertismente legate de posibilitatea ca drone sau fragmente ale acestora să ajungă pe teritoriul României.
De la începutul acestui an, numărul mesajelor RO-ALERT transmise de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență către populația din județul Tulcea a depășit numărul alertelor extreme trimise la nivel național pentru aceeași cauză în perioada 2023–2025.


Comentarii recente