Doi pompieri aflați în timpul liber au intervenit imediat după un accident rutier produs sâmbătă, 5 septembrie, în localitatea Groşi din judeţul Bihor, acordând primul ajutor unei persoane încarcerate înainte de sosirea echipajelor specializate.
Potrivit ISU Bihor şi News.ro, în urma impactului un bărbat a rămas blocat în autoturism şi a fost găsit iniţial în stare de inconştienţă. Militarii care au intervenit spontan sunt soldatul Junc Marius, din cadrul Staţiei Aleşd, şi soldatul Sânza Raul, de la Detaşamentul 2 Oradea.
Cei doi pompieri au eliberat căile respiratorii ale victimei şi i-au acordat măsurile de prim-ajutor până la sosirea pompierilor de intervenţie şi a echipajelor medicale. Reprezentanţii ISU Bihor arată că, datorită intervenţiei rapide, la momentul sosirii echipajelor de specialitate victima era conştientă.
La faţa locului au intervenit pompierii Staţiei Aleşd cu o autospecială de primă intervenţie şi Detaşamentul 2 Oradea cu o autospecială de descarcerare grea, precum şi un echipaj SMURD de prim ajutor şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Bărbatul a fost scos din autoturism, evaluat şi îngrijit medical la faţa locului, apoi transportat la spital.


Comentarii recente