Președintele Nicușor Dan a vorbit luni, în prima zi a anului școlar, despre problemele din sistemul de educație: finanțarea insuficientă, statutul cadrelor didactice şi relaţia dintre părinţi, profesori şi elevi. El a subliniat că societatea românească nu acordă suficientă importanţă cunoaşterii, deşi aceasta e legată direct de prosperitate.
„O greșeală pe care o facem de ani de zile este că nu valorizăm cunoașterea. Suntem o societate care neglijează asta şi suferim toţi”, a declarat preşedintele, atrăgând atenţia asupra finanţării necorespunzătoare a educaţiei în ultimii ani.
Nicușor Dan a pledat pentru îmbunătăţirea, în perspectivă, a statutului financiar al profesorilor şi le-a mulţumit cadrelor didactice care „fac educaţie adevărată” pentru copii. El a încurajat părinţii să aibă încredere în profesori şi i-a îndemnat pe elevi să acorde mai multă importanţă şcolii.
Președintele a atras atenţia şi asupra atitudinii părinţilor faţă de şcoală, precum şi asupra timpului petrecut de copii în faţa telefoanelor, subliniind necesitatea unor discuţii publice calme pe aceste subiecte.
El a explicat că a participat la deschiderea anului şcolar la şcoala din Curcani, judeţul Călăraşi, unde cadrele didactice au redus semnificativ abandonul şcolar, adaptând predarea la nevoile elevilor, inclusiv ale copiilor din familii cu dificultăţi economice sau cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. De asemenea, a remarcat implicarea voluntară a profesorilor în vacanţa de vară pentru a menţine legătura cu elevii.


Comentarii recente