Călătorii care intră în Uniunea Europeană din afara blocului comunitar se pot confrunta din nou cu aglomerări la frontieră după ce a expirat perioada de flexibilitate acordată statelor pentru punerea în aplicare a sistemului de intrare-ieșire (EES). Termenul la care se refereau operatorii şi autorităţile a fost 6 septembrie, potrivit The Guardian.
Companii din aviaţie şi turism au cerut Comisiei Europene o extindere a prerogativelor de suspendare a controalelor EES până la sfârşitul lui 2026, invocând riscul unor întârzieri care pot duce la pierderea zborurilor. Deşi sezonal nu s-au repetat cozile masive de la începutul verii, industriea avertizează că relaxarea temporară a cerinţelor biometrice — inclusiv colectarea amprentelor digitale — a fost factorul care a temperat presiunea.
Pentru călătorii care traversează Canalul Mânecii şi intră în Franţa, verificările nu se vor schimba imediat din cauza unor probleme tehnice cu software-ul EES comandat de autorităţile franceze. Chioşcurile achiziţionate de Eurotunnel, Port of Dover şi Eurostar la Londra St Pancras nu sunt încă funcţionale; Dover a anunţat că nu se aşteaptă la schimbări în săptămâna următoare.
Eurotunnel a spus că aşteaptă confirmarea autorităţilor franceze pentru a activa faza următoare, fiind însă pregătit să implementeze verificările biometrice imediat ce primeşte autorizaţia. Surse din companii aeriene estimează că aplicarea completă a EES nu va fi imediat consecventă pe aeroporturile aglomerate, iar în unele destinaţii, inclusiv Grecia, s-ar fi aplicat neoficial excepţii pentru pasagerii britanici.
Luke Petherbridge, directorul de relaţii publice al organizaţiei Abta, a declarat că asociaţia continuă presiunile asupra Comisiei pentru a permite suspendarea discreţionară a controalelor după septembrie, subliniind că mai sunt necesare ajustări până când EES va funcţiona pe deplin. Organismul companiilor aeriene Iata a cerut, de asemenea, o prelungire oficială, arătând că întârzierile legate de EES au provocat pierderi de zboruri şi conexiuni. Comisia Europeană a spus că rămâne în contact strâns cu statele membre care necesită ajustări şi că este pregătită să ofere sprijin operaţional suplimentar.


Comentarii recente