Peste 1.200 de chitariști au cântat simultan sâmbătă, 5 septembrie, la Concertul Manifest din cadrul Guitar Meeting Festival 2026, organizat la Muzeul ASTRA din Sibiu. Ediția din acest an a stabilit astfel un nou record de participare, iar organizatorii au mărturisit că au fost nevoiți să oprească înscrierile când numărul doritorilor le-a depășit așteptările.
Participanții au interpretat, la unison, 18 piese românești și internaționale, acompaniați de artiști invitați. Pe scenă au urcat Adrian „Moldo” Moldovan, Maria Cojocaru, Ronnie Romero, Dan Byron, Berti Barbera, Paul Radu (Antract), Radu Almășan (Bosquito), Andrei Găluț, Bobi Dumitraș (Fără Zahăr), Alin „Coiotu’” Dincă (Trooper) și Adrian Despot (Vița de Vie).
Cel mai tânăr chitarist înscris avea doar patru ani. În timpul zilei, participanții au transformat mai multe spații din Sibiu în scene improvizate, scoțând instrumentele din huse pentru momente de muzică stradală.
Ediția a XII-a a Guitar Meeting Festival se încheie duminică, 6 septembrie, la Muzeul ASTRA, cu noi concerte.


Comentarii recente