Călin Georgescu a fost prezent sâmbătă dimineață în piața agroalimentară din Codăești, Vaslui, unde zeci de susținători l-au întâmpinat cu steaguri, pancarte și scandări precum „Călin Georgescu este președinte” și „Turul doi înapoi”. Vizita fusese anunțată anterior pe pagina sa de Facebook, Georgescu spunând că a ales Codăeștiul pentru a susține producătorii locali.
Un program neoficial circulat online indica și alte opriri: o statuie a lui Ștefan cel Mare la Băcăoani, o biserică din comuna Lipovăț, fabrica Marcomovas SRL și Târgul Meșterilor Populari din Parcul Copou. Patronul Marcomovas, Ion Marcu, a transmis însă că salariații nu doresc vizita lui Georgescu în fabrică și a comunicat organizatorilor refuzul.
Episcopia Hușilor a declarat că nu a primit și nu va aproba organizarea de întâlniri cu caracter politic în lăcașurile de cult din eparhie, precizând că biserica este destinatã exclusiv activităților liturgice, cultural-misionare și social-filantropice. Filmările sau fotografiile în interior sunt permise doar cu acordul Centrului Eparhial, acord pe care nu l-a dat în acest caz.
Georgescu a continuat deplasările în teritoriu în ultima perioadă, participând recent la târguri de producători locali.


Comentarii recente