Prima ediție a Cazino Music Festival începe pe 12 septembrie și se desfășoară până pe 22 noiembrie 2026, aducând în Sala de Bal a Cazinoului din Constanța un calendar de 11 weekenduri consecutive cu muzică clasică, jazz, crossover şi recitaluri vocale.
Festivalul este organizat de Cazinoul Constanța în parteneriat cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța și are ca director artistic pe Ioan Holender. Programul reunește ansambluri și solişti cu cariere internaționale, din generaţii şi şcoli muzicale diferite.
Printre invitaţi se numără Janoska Ensemble (12–13 septembrie), I Solisti Veneti (19–20 septembrie), baritonul Liviu Holender şi soprana Adriana González (26–27 septembrie), iar în programe mai apar CrossNova, Romana Amerling & The Henry Love Group, Hugo Wolf Quartett, Eddie Luis 5, Druml Sisters, Arcadia Quartet, precum şi recitaluri speciale cu Adela Zaharia şi Ionuţ Pascu alături de Ioan Holender.
Organizatorii urmăresc nu doar oferirea de concerte de calitate, ci şi extinderea sezonului turistic prin transformarea culturii într-un motiv de călătorie la malul Mării Negre, după cum explică George Măndilă, președintele OMD Mamaia-Constanța.
Biletele sunt disponibile online pe site-ul oficial al Cazinoului Constanța, la casa de bilete a Cazinoului şi la automatele de pe faleză.


Comentarii recente