Președintele Nicușor Dan va participa marți, 1 septembrie, la ceremonia de deschidere a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor organizat de Biserica Ortodoxă Română. Manifestarea a început luni, 31 august, și se va desfășura la București până pe 3 septembrie, sub tema „Tinerii, Familia și Viața în Hristos”.
Potrivit Administrației Prezidențiale, programul zilei de marți debutează la ora 10:00 cu slujba de Te Deum pentru începutul Anului Bisericesc, oficiată la Catedrala Națională. Deschiderea oficială este programată la 10:30, în prezența autorităților și a reprezentanților Bisericii. Discursul președintelui va fi transmis prin sistemul unic de transmisiune în direct și pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Seara, de la ora 20:30, participanții vor lua parte la tradiționala Procesiune a luminilor, care va porni de la Catedrala Națională și se va încheia la Catedrala Patriarhală, pe traseul principalelor artere din centrul Capitalei.
Ediția din acest an a ITO are loc în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine și al Anului comemorativ al Sfintelor Femei, conform Agerpres. Pe parcursul celor patru zile sunt programate conferințe, ateliere, activități culturale și momente de rugăciune, axate pe teme precum familia, vocația și identitatea creștină.
Lansată în 2014, Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși a fost găzduită de orașe precum Baia Mare, Cluj-Napoca, București, Iași, Sibiu, Craiova și Timișoara și s-a consolidat ca un proiect important de pastorație pentru tineri în Patriarhia Română.


Comentarii recente