PSD a criticat dur USR după decizia Judecătoriei Sectorului 1 care a condamnat-o, luni, pe Clotilde Armand (USR), fost primar al Sectorului 1, la un an de închisoare. Într-un comunicat, social-democraţii susţin că USR „s-a transformat, fără ruşine, în partidul penalilor şi condamnaţilor în funcţii publice” şi acuză formaţiunea de duplicitate şi „criză morală profundă”.
Formaţiunea invocă atât condamnarea în primă instanţă a lui Clotilde Armand, cât şi situaţia preşedintelui USR, Dominic Fritz, şi reaminteşte că, în campania prezidenţială din 2024, Biroul Naţional al USR ar fi adoptat o rezoluţie privind membrii condamnaţi în primă instanţă. PSD susţine că acea rezoluţie nu a fost aplicată în cazul lui Armand şi acuză conducerea USR că nu a dispus excluderea acesteia din partid.
Comunicatul mai acuză USR că a cerut anterior altor politicieni să se retragă înainte de soluţionarea definitivă a speţelor, dar acum ar proteja membri condamnaţi şi ar ataca justiţia. Instanţa a dispus amânarea aplicării pedepsei în cazul lui Armand, iar hotărârea nu este definitivă.
Clotilde Armand a respins decizia, calificând dosarul drept motivat politic şi afirmând pe Facebook că nu are, în prezent, nicio interdicţie privind dreptul de a fi aleasă şi de a candida. Ea fusese trimisă în judecată în aprilie 2024, fiind cercetată pentru alegerea sa ca manager al unui proiect şi pentru obţinerea unor venituri brute lunare de peste 18.000 lei, potrivit procurorilor.


Comentarii recente