Transferul fundașului român Andrei Rațiu la Fulham pare foarte aproape de concretizare. Jucătorul în vârstă de 28 de ani ar fi ajuns la un acord personal cu gruparea londoneză, însă operațiunea depinde de plecarea lui Kenny Tete la Everton.
Situația s-a deblocat luni, după ce Fulham și Everton au convenit condițiile pentru transferul lui Tete, suma vehiculată fiind de aproximativ 11 milioane de euro, dar documentele nu au fost semnate final deoarece Fulham dorește mai întâi clarificarea chestiunii legate de Rațiu, conform publicației Fulham Fan News.
Jurnalistul londonez Peter Rutzler transmite că negocierile între Fulham și Rayo Vallecano continuă în aceste ore. Clubul englez urmărește obținerea unei sume sub clauza de reziliere din contractul internaționalului român, fixată la 25 milioane de euro. Dacă Rayo nu acceptă o ofertă redusă, Fulham este pregătită să plătească integral clauza.
Ambele părți trebuie să rezolve transferul rapid: fereastra de mercato se închide marți, la 23:59, în ambele țări.


Comentarii recente