Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat luni la Târgu Mureș că lucrările la termocentrala pe gaze de la Iernut vor intra într-o nouă etapă începând cu jumătatea lunii septembrie, când toate contractele necesare proiectului vor fi operaționale.
Potrivit lui Bolojan, majoritatea contractelor cu subcontractorii au fost reînnoite după falimentul companiei spaniole care executa lucrările. El a precizat că peste 30 de contracte au fost încheiate cu subcontractorii preluați în administrarea directă a Romgaz, proiectul fiind realizat în proporție de aproximativ 90%.
Premierul a subliniat că una dintre provocări a fost identificarea şi readucerea în şantier a subcontractorilor implicați anterior. O parte dintre aceștia sunt deja la lucru, iar de la jumătatea lunii septembrie toate contractele necesare reluării intense a lucrărilor vor fi operaționale, a spus Bolojan.
Bolojan a explicat că noua centrală va avea un rol strategic în echilibrarea producției de energie între est și vest, reducând presiunea asupra rețelelor de transport ale Transelectrica. El a menționat că în Sistemul Energetic Național există un deficit în centrul și vestul țării și un surplus în sud-est (zona Dobrogea), iar centrala de la Iernut va contribui la corectarea acestei situații.
Conform calendarului tehnic, construcția ar urma să fie finalizată până la sfârșitul acestui an, urmând ca perioada de teste să înceapă iarna. Bolojan a spus că, după probe, centrala trebuie să funcționeze la capacitate în primul trimestru al anului următor, acoperind deficitul de energie în bandă.
Premierul a mai apreciat impactul economic al proiectului împreună cu relansarea activității la Azomureș, remarcând rolul celor două obiective pentru economia județului Mureș, prin menținerea locurilor de muncă și contribuția la dezvoltarea locală şi naţională.


Comentarii recente