Ministerul Afacerilor Externe organizează luni şi marţi Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR 2026), sub tema „Diplomaţia: ancora unei lumi în schimbare”. Lucrările vor fi conduse de ministrul afacerilor externe, Oana Ţoiu, şi se vor desfăşura la Bucureşti.
Evenimentul reuneşte şefii misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României, membri ai conducerii MAE, reprezentanţi ai instituţiilor executive centrale, Parlamentului, mediului de afaceri şi academic, precum şi membri ai corpului diplomatic acreditaţi la Bucureşti.
Prima zi include sesiuni pe situaţia din Orientul Mijlociu şi perspective post-conflict (cu participare, prin videoconferinţă, a ministrului afacerilor externe al Regatului Bahrain, Dr. Abdullatif bin Rashid Al Zayani, şi cu un mesaj video al ministrului egiptean Badr Ahmed Mohamed Abdelatty), rolul României în Uniunea Europeană, diplomaţie economică, conectivitate regională şi o sesiune plenară dedicată securităţii.
Agenda mai cuprinde discuţii privind energia, transporturile şi digitalizarea, cooperarea regională în contextul preşedinţiilor României la SEECP şi ICE, precum şi perspectivele macroeconomice ale României, în colaborare cu Banca Naţională, INS, Banca de Investiţii şi Dezvoltare şi Banca Mondială.
Pe 31 august, ministrul Oana Ţoiu va găzdui recepţia dedicată RADR şi Zilei Diplomaţiei Române, iar a doua zi şefii misiunilor vor fi primiţi la Cotroceni de Preşedintele României şi la Palatul Victoria de prim-ministru, urmând sesiuni de lucru închise.


Comentarii recente