Transferul la Frosinone îi poate oferi lui Daniel Bîrligea şansa de a prinde rapid un loc în primul 11. Antrenorul Massimiliano Alvini a folosit în debutul de sezon contra lui Juventus (0-1) un sistem 4-2-3-1, ceea ce înseamnă că echipa joacă în mod curent cu un singur vârf central.
În lotul italian există în prezent trei jucători care pot evolua pe această poziţie: Muhammed Colley şi Alejandro Cichero, ambii de 20 de ani şi provenind din Primavera clubului, şi Antonio Raimondo, în vârstă de 22 de ani, împrumutat de la Bologna pe două sezoane.
Raimondo nu are multă experienţă pe prima scenă a Italiei, fiind la primul său sezon în Serie A după evoluţii în Serie B pentru Ternana, Salernitana şi Frosinone. Prin urmare, postul de titular nu îi este garantat.
Daniel Bîrligea porneşte cu un avantaj datorită meciurilor jucate pentru CFR Cluj şi FCSB, dar şi apariţiilor la echipa naţională. De asemenea, are goluri în cupele europene: cinci în preliminariile Conference League şi Europa League şi alte cinci în faza principală a Europa League.
Cel mai probabil, Bîrligea şi Raimondo vor lupta pentru rolul de vârf central, însă românul are un plus: Frosinone îl poate transforma într-o investiţie pe termen lung, în timp ce Raimondo rămâne jucător al Bolognei.


Comentarii recente