Delegația PSD din Parlamentul European avertizează că demersurile famililor politice ale PNL și USR ar putea pune în pericol plata a 770 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență. Social-democrații cer liderilor celor două partide să explice public dacă susțin intervențiile făcute la nivel european.
Potrivit PSD, președintele Partidului Popular European (familia politică a PNL) și lidera Renew Europe (grupul asociat USR) au trimis o scrisoare președintei Comisiei Europene, solicitând intervenția Executivului comunitar în legătură cu legea integrității. PSD susține că astfel plata sumei de 770 de milioane de euro ar putea fi condiționată de modificarea unor prevederi din lege.
Social-democrații notează și o discrepanță între voturile din Parlamentul României și pozițiile familiilor politice europene: legea integrității a fost adoptată în Camera Deputaților cu 183 de voturi pentru, 84 contra și trei abțineri — cu voturile PSD și PNL, în timp ce USR a votat împotrivă.
PSD acuză partidele de la guvernare de „discurs dublu” față de instituțiile europene și insistă că disputele interne nu trebuie transferate la nivelul UE, din cauza riscului afectării fondurilor destinate României. Delegația PSD din PE cere clarificări publice privind responsabilitatea pentru eventualele consecințe asupra plății celor 770 de milioane de euro și reafirmă sprijinul pentru finalizarea reformelor şi absorbţia fondurilor PNRR.


Comentarii recente