Ambasadorul Ucrainei la ONU, Andriy Melnyk, a îndemnat luni comunitatea internațională să treacă de la simple condamnări la măsuri concrete împotriva Rusiei, în contextul intensificării atacurilor cu rachete balistice asupra Ucrainei.
Într-un discurs în fața Consiliului de Securitate, Melnyk a afirmat că Moscova suportă costuri tot mai mari din cauza războiului și a cerut sancțiuni extinse împotriva industriei ruse de apărare, transmite Kyiv Post. Declarațiile au fost făcute cu ocazia marcării a 35 de ani de la independența Ucrainei.
Diplomatul a susținut că invazia apasă tot mai mult asupra economiei ruse, menționând reducerea veniturilor din sectorul energetic, deteriorarea finanțelor publice și pierderile suferite de armata rusă. El a precizat că Rusia consumă resurse substanțiale pentru desfășurarea războiului, în timp ce infrastructura folosită în sprijinul efortului militar este tot mai des atacată.
Melnyk a abordat și tema atacurilor asupra obiectivelor de pe teritoriul Rusiei, afirmând că instalațiile care contribuie direct la operațiunile militare pot fi considerate ținte militare în baza dreptului internațional umanitar, făcând trimitere la art. 52 alin. 2 din Protocolul I adițional la Convențiile de la Geneva. El a subliniat că poziția Ucrainei este clară: forțele sale vizează doar obiective militare, nu civili, și a cerut sporirea presiunilor internaționale pentru a limita capacitatea Rusiei de a continua războiul.


Comentarii recente