Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” din România (FNSAR) contestă forma actuală a proiectului legii salarizării elaborat de Ministerul Muncii. Reprezentanţii federaţiei susţin că anumite prevederi dezavantajează personalul operativ de intervenţie şi cer modificarea documentului înainte de adoptare.
Sindicaliştii afirmă că propunerile Ministerului Sănătăţii pentru serviciile publice de ambulanţă nu au fost preluate integral în varianta pusă în dezbatere şi avertizează că, dacă solicitările agreate cu Ministerul Sănătăţii nu vor fi incluse în forma finală, personalul operativ reprezentat de FNSAR ia în calcul declanşarea de acţiuni radicale începând cu săptămâna viitoare.
Una dintre nemulţumiri vizează împărţirea personalului operativ în două categorii salariale, în funcţie de existenţa sau nu a unui centru universitar în judeţ, măsură pe care federaţia o consideră nejustificată şi cere eliminarea ei. De asemenea, FNSAR solicită menţinerea sporurilor actuale pentru munca în teren în condiţii deosebit de periculoase, revenind la prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 şi ale HG nr. 153/2018 privind sporurile.


Comentarii recente