Un bărbat în vârstă de 56 de ani din comuna argeșeană Schitu Golești a fost sancționat de jandarmi după ce a omorât un şarpe găsit în propria locuință. Bărbatul apelase numărul unic de urgență 112 imediat ce a observat reptila de dimensiuni mici în casă, însă, înainte ca echipajul de jandarmerie să ajungă la fața locului, a decis să o ucidă.
Jandarmeria Argeș a confirmat faptul că i-au fost întocmite acte de constatare pentru posibila încălcare a prevederilor Legii 205/2004 privind protecția animalelor. Autoritățile arată că, dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoarea între şase luni şi trei ani sau o amendă penală.
Instituția recomandă ca, în astfel de situații, persoanele să nu încerce să prindă sau să omoare singure animale sălbatice care ajung în locuințe sau gospodării, ci să anunțe serviciile de urgență şi să aştepte sosirea echipajelor autorizate pentru intervenţie.


Comentarii recente