Ministerul Educației propune modificări ale procesului de corectare la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2027 și schimbarea calendarului examenelor. Potrivit proiectului, platforma de evaluare va alerta automat profesorii corectori când diferențele dintre notele acordate de doi evaluatori depășesc praguri stabilite, fără a le afișa nota colegului. Profesorii pot reanaliza lucrarea și își pot păstra nota dacă o consideră corectă.
Ministerul intenționează, de asemenea, să mute probele de competențe în aprilie, iar probele scrise din Bacalaureat să aibă loc în ultima săptămână de școală pentru clasele care nu sunt în an terminal, respectiv 14-18 iunie 2027, pentru a evita valurile de căldură în vara examenelor.
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat că noul sistem nu va prelungi perioada de corectare, explicând că procedura aplicată deja la subiectele grilă va fi extinsă la întreaga lucrare, iar diferențele mai mari de un punct vor genera atenționări automate. El a precizat că dotarea cu aer condiționat a tuturor centrelor de examen nu poate fi realizată de minister și revine autorităților locale.
Expertul în educație Marian Staș apreciază în principiu măsura ca fiind utilă, dar avertizează asupra riscului ca unii corectori să acorde note mai blânde sau mai severe din teamă de notificări. Staș critică şi eficiența evaluării competențelor și atrage atenția că mutarea probelor în timpul cursurilor generează probleme logistice, dar nu imposibil de rezolvat.


Comentarii recente