Aproape jumătate din traseul total de 453 de kilometri al Autostrăzii Moldovei (A7) Ploiești–Siret este, în prezent, deschis circulației. Până la sfârșitul anului 2026 sunt anticipate noi deschideri care însumează circa 123–125 de kilometri, ceea ce va permite circulația neîntreruptă între Ploiești și Pașcani și va conecta aproape 400 km folosind A3 și A7 între București și Pașcani.
Autostrada, începută decenii după prima autostradă din România, este una dintre cele mai lungi proiectate în țară, depășită doar de A1 (Nădlac–București, 580 km). Traseul A7 leagă Dumbrava (județul Prahova), unde se desprinde din A3, de Mizil, Buzău, Râmnicu Sărat, Focșani, Adjud, Bacău, Roman, Pașcani, Suceava și Siret, până la granița cu Ucraina. În zona Pașcani autostrada se află la circa 80 km de Iași, urmând legătura directă cu A8 (Autostrada Unirii).
Autostrada a fost împărțită în şase tronsoane. Centura Bacău (30,7 km, dintre care 16,27 km la profil de autostradă) a fost inaugurată în decembrie 2020. Tronsonul Ploiești–Buzău (63,25 km) a fost finalizat etapizat: Dumbrava–Mizil (lot 1) în decembrie 2024, Mizil–Pietroasele (lot 2) în octombrie 2025 şi Pietroasele–Buzău (lot 3) în noiembrie 2025. Sectoarele din Buzău–Focşani (82,44 km) au fost deschise parţial între noiembrie şi decembrie 2024, cu o porţiune adiţională inaugurată în iulie 2025.
În 2026 sunt programate finalizările părţii rămase din Focşani–Bacău (aproximativ 45,9 km între Adjud şi Bacău) şi întregul tronson Bacău–Paşcani (77,38 km, împărţit în trei loturi), ceea ce va asigura traseul continuu Ploieşti–Paşcani. Ultimele sectoare, Paşcani–Suceava şi Suceava–Siret, urmează a fi contractate etapizat în toamna 2026 sau primăvara 2027, cu finalizare estimată până în 2030, finanţate prin Programul Transport.


Comentarii recente