Guvernul a aprobat scoaterea la concurs a 768 de posturi necesare pentru punerea în funcțiune a 34 de creșe finalizate în mai multe județe, construcții realizate prin PNRR sau prin Programul național de construcții de interes public sau social.
Executivul a adoptat un memorandum care permite ordonatorilor principali de credite să publice posturile vacante după recepția lucrărilor și predarea unităților către beneficiari. Din cele 34 de creșe, 26 au fost construite prin PNRR, în cadrul Programului guvernamental „Sfânta Ana”, iar 8 prin Programul național de construcții de interes public sau social.
Creșele includ unități din Alba, Arad, Bihor, Botoșani, Brașov, Bistrița-Năsăud, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Prahova, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vrancea și municipiul București.
Memorandumul precizează că încadrarea personalului trebuie făcută în limita cheltuielilor de personal aprobate în buget, fără suplimentarea fondurilor pentru drepturi salariale. Calendarul concursurilor va depinde de momentul recepției fiecărei creșe.
Autoritățile arată că operaționalizarea noilor creșe contribuie la realizarea jalonului 456 și a țintei 457 din PNRR și urmărește creșterea participării copiilor la educația antepreșcolară, precum și sprijinirea familiilor tinere prin extinderea numărului de locuri disponibile.


Comentarii recente