Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 l-a trimis în judecată pe fostul team manager al secției de handbal feminin a unui club din București, acuzat de delapidare și uz de fals. Potrivit procurorilor, în perioada mai–noiembrie 2021 inculpatul ar fi însușit, în şapte rânduri, suma totală de 106.452 lei din fondurile destinate premiilor jucătoarelor.
Anchetatorii susțin că banii erau gestionați de inculpat și că, pentru a justifica retragerile, acesta ar fi depus la casieria clubului şapte state de premiere întocmite fictiv. Documentele au fost semnate în fals, la rubricile destinate membrilor lotului, de persoane neidentificate, creându-se astfel aparența că sumele au ajuns la sportive.
Este al doilea dosar cu implicații penale pentru Bogdan Vasiliu în ultimii ani. În 2024 el fusese reținut de DNA într-o anchetă privind luare de mită și abuz în serviciu, în care anchetatorii arătau că ar fi pretins 200.000 euro pentru atribuirea unor contracte și ar fi primit 30.000 euro în conturi personale şi 348.103 lei prin societatea controlată de el.


Comentarii recente