Traficul este blocat pe autostrada A1 Pitești–București, în zona Popasul Iancului, la kilometrul 56, după un accident în care a fost implicat un autocamion încărcat cu carne de pui.
Potrivit primelor informații, şoferul camionului ar fi pierdut controlul direcţiei şi a lovit un picior de pod, iar o parte din marfă s-a împrăştiat pe partea carosabilă, blocând circulaţia pe sensul către Bucureşti. Evenimentul a avut loc în zona localităţii Ulieşti, judeţul Dâmboviţa.
Circulaţia a fost oprită pe ambele benzi ale sensului spre Capitală, iar din cauza incidentului s-au format coloane de autovehicule şi pe sensurile de mers. Autorităţile şi echipele de intervenţie sunt la faţa locului pentru îndepărtarea încărcăturii şi pentru eliberarea carosabilului.
Reprezentanţii Centrului INFOTRAFIC estimează reluarea circulaţiei în jurul orei 12:00, în funcţie de ritmul lucrărilor de curăţare şi de evaluarea pagubelor la structura podului.


Comentarii recente