Activitatea eruptivă intensă a vulcanului Etna continuă să perturbe traficul aerian în Sicilia. Autoritățile aeroportuare de la Catania au suspendat aterizările până la ora locală 17:00, din cauza norilor densi de cenușă vulcanică care pot pune în pericol siguranța zborurilor.
Institutul Național de Geofizică și Vulcanologie (INGV) a raportat emisii importante de cenușă și materiale vulcanice, precum și curgeri de lavă din două puncte situate la aproximativ 2.360 și 2.750 de metri, conform relatărilor transmise de agențiile de presă.
În contextul sezonului turistic, mai multe zboruri au fost anulate sau reprogramate, iar unele decolări au fost de asemenea afectate, forțând pasagerii să își schimbe itinerariile. Mulți călători au optat pentru aeroportul din Palermo sau pentru transportul feroviar pentru a-și continua călătoria.
Autoritățile au menținut codul roșu de alertă, semnalând riscul unei erupții cu emisii semnificative de cenușă. Etna, cu o altitudine de peste 3.300 de metri, rămâne unul dintre cei mai activi vulcani ai lumii și este monitorizată permanent de specialiști.


Comentarii recente