Explozia unei drone care s-a prăbușit în Bulgaria, aproape de granița cu România, a ridicat semne de întrebare asupra traseului aparatului și a motivului pentru care nu a fost detectat anterior. Fostul reprezentant al României la Comandamentul NATO, generalul în rezervă Virgil Bălăceanu, a declarat că incidentul este greu de explicat, mai ales în condițiile în care premierul bulgar Rumen Radev, el însuși general de aviație, afirmă că autoritățile au imagini cu drona, dar nu le-au prezentat public.
Bălăceanu a reamintit că Radev a spus că, după incidentele cu drone din România, Bulgaria a consolidat supravegherea la frontieră. Totodată, autoritățile bulgare nu au comunicat public tipul dronei sau cui aparține aceasta. Generalul a arătat că, dacă este vorba de un Shahed 136, aparatul ar putea fi identificat relativ ușor din imagini, iar stabilirea tipului este esențială pentru clarificarea evenimentului.
Un punct de interes este modul în care drona ar fi putut ajunge în Bulgaria după ce ar fi traversat sau ocolit spațiul aerian românesc — posibil pe deasupra Dobrogei sau a apelor teritoriale — și apoi să se prabușească foarte aproape de infrastructură energetică transfrontalieră. Aparatul a căzut la circa 200 de metri de o stație de comprimare din România și la aproximativ un kilometru de o stație similară din Bulgaria, însă generalul apreciază că aceste obiective cel mai probabil nu erau ținte deliberate.
Bălăceanu a avertizat că lipsa de informații poate alimenta speculații și teorii conspiraționiste și a sugerat că incidentul trebuie analizat și în contextul unor posibile acțiuni hibride, precizând că, în opinia sa, este mai probabilă o intensificare a acțiunilor hibride decât un atac convențional.


Comentarii recente