O turistă germană în vârstă de 28 de ani, dată dispărută după ce a intrat în apă pe lacul Bolsena, din centrul Italiei, a fost găsită în viață la câţiva metri de ţărm după aproape cinci ore de căutări.
Alarma a fost lansată în jurul orei 11:30 în zona barului La Cappelletta, în oraşul Bolsena, provincia Viterbo, după ce prietenii au observat că femeia nu s-a mai întors la cortul din camping. Martorii au spus că tânăra fusese văzută ultima dată în apă şi purta un tricou verde, costum de baie negru şi o pălărie neagră.
Căutările, coordonate de Prefectura din Viterbo, au mobilizat un dispozitiv extins: pompieri, carabinieri, poliţişti locali, echipe de protecţie civilă şi paramedici. Au fost folosite o barcă pneumatică, un skijet şi un elicopter al pompierilor, iar prietenii şi alţi turişti au participat la intervenţie.
După ore întregi de căutări pe apă şi din aer, tânăra a fost descoperită în viaţă foarte aproape de mal. Ea a fost preluată de echipajele medicale şi transportată pentru investigaţii suplimentare; autorităţile au precizat că starea sa nu ridică motive de îngrijorare.


Comentarii recente