Constanța rămâne una dintre cele mai cunoscute destinații turistice din România, dar economia locală depinde în continuare puternic de sezonul estival. Provocarea actuală este transformarea orașului astfel încât să genereze investiții, locuri de muncă și activitate economică pe tot parcursul anului.
Segmentul MICE (Meetings, Incentives, Conferences, Exhibitions) poate juca un rol decisiv: conferinţele, congresele şi târgurile atrag vizitatori în extrasezon, cresc gradul de ocupare în timpul săptămânii şi aduc venituri constante pentru hoteluri, restaurante, transport şi comerţ. Participanţii la evenimente de business cheltuiesc, în general, mai mult decât turiştii de vacanţă, iar multe manifestări sunt recurente, oferind predictibilitate.
Datele OECD arată că turismul a contribuit cu 38,6 miliarde de lei la economia României în 2023 şi a susţinut peste 364.000 de locuri de muncă, iar în 2024 ţara a atras circa 2,4 milioane de turişti străini. Raportul recomandă trecerea de la un model bazat pe volum la unul axat pe valoare adăugată şi sustenabilitate.
Constanța pornește cu avantaje clare: cel mai mare port al ţării, aeroport, infrastructură hotelieră, universităţi şi sector economic divers. Exemple precum Viena (peste 7.000 de congrese în 2025 şi un impact estimat la 1,71 miliarde euro) sau Barcelona arată că strategii integrate, birouri moderne şi facilităţi urbane creează ecosisteme capabile să susţină activitatea MICE.
La Constanţa, proiecte de reconversie urbană, precum dezvoltarea IULIUS pe fosta platformă de nord a Oil Terminal, urmăresc crearea de spaţii mixed-use, birouri, retail şi zone verzi care pot susţine evenimente de business şi activitate economică continuă. Valorificarea infrastructurii portuare, a poziţiei strategice şi a mediului universitar poate facilita tranziţia de la un model sezonier la unul activ 12 luni pe an.


Comentarii recente