Greva generală declanșată de angajații din Sănătate a provocat aglomerări la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Buzău. Mai mulți pacienți care nu au mai fost primiți în Ambulatoriu s-au prezentat la Urgențe, amplificând presiunea asupra personalului de la UPU.
Zeci de lucrători din SJU Buzău, membri ai Federației Sanitas, au intrat marți în grevă pe termen nelimitat, revendicând probleme privind salarizarea, condițiile de muncă și deficitul de personal, au transmis reprezentanții sindicali.
„Pacienții au venit în ciuda faptului că am anunțat că noi suntem în grevă și, pentru că nu au fost văzuți, s-a întâmplat exact un efect de bumerang, adică au migrat din partea de ambulatoriu către serviciul de urgență, UPU”, a declarat liderul Sanitas Buzău, Grațiela Constantin.
Sindicaliștii atrag atenția asupra blocării angajărilor și spun că deficitul real de personal e mai mare decât indică datele oficiale. Asistentă din Dializă, Diana Cotorceanu, afirmă că are aproximativ 60 de zile de concediu neefectuate și că, în ultimii patru ani, a putut lua doar perioade scurte de repaus.
Managerul SJU Buzău, Claudiu Damian, a spus că susține revendicările, dar a asigurat că urgențele sunt preluate: personalul rotațional asigură serviciile, iar UPU, ATI și Oncologie funcționează pentru tratarea pacienților. Greva va continua până la un răspuns din partea Guvernului, au anunțat sindicaliștii.


Comentarii recente